Canotoarea Patricia Cireș, care s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris cu echipajul de patru vâsle, în care mai este o altă botoșăneancă, Andrada Moroșanu, susține că visează la o medalie olimpică în competițiile de anul viitor din Franța.
Sportiva născută la Manoleasa a declarat că această performanță, de a se califica la Olimpiadă, este istorică, deoarece barca feminină de patru vâsle nu a mai participat la o astfel de competiție de 23 de ani.
„Este cel mai important rezultat din cariera noastră de sportive. Sunt foarte mândră de echipa mea, fără ele nu aș fi reușit. Visul nostru începe să prindă contur treptat, suntem cu un pas mai aproape de cea mai frumoasă medalie, cea olimpică”, a spus Patricia Cireș, care este legitimată la CSM Iași.
Ea este fericită că a reușit să își facă familia și prietenii mândri de performanțele sale.
„Acest sport de performanță m-a ajutat foarte mult în formarea mea ca om în societate. Am fost pusă în situații din care am învățat să prețuiesc mai mult timpul petrecut alături de cei dragi și să profit de fiecare secundă. Canotajul îți oferă și șansa unui viitor chiar și după încheierea carierei sportive. Ai oportunitatea de a vizita țări, orașe, de a cunoaște oameni, obiceiuri, istorii și povești. Munca mea a fost răsplătită prin miile de emoții trăite atunci când am trecut linia de finish, când am văzut strălucirea și fericirea din ochii fetelor. Gândul că mi-am făcut familia mândră, prietenii și toți cei care mă susțin este o altă formă de răsplată. Curând va veni și cea financiară, dar mai importantă este cea sufletească”, a adăugat sportiva din Botoșani.