Accident grav produs de o tânără de 22 de ani din Botoşani. Fata a părăsit victima şi a fugit
30/08/2023 10:42 in STIRI

 

Polițiștii botoșăneni au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe drumul județean D.J. 208 H, în comuna Coșula. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au confirmat faptele, identificând victima ca fiind o femeie în vârstă de 40 de ani. În urma impactului, aceasta a fost proiectată în șanțul de pe marginea părții carosabile”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Conducătorul auto, care se pare că era la volanul mașinii în momentul producerii accidentului, a părăsit locul faptei. Ea a fost identificată rapid în zona unei stații PECO din municipiul Botoșani.

Identitatea ei a fost stabilită: este o tânără de 22 de ani din comuna Coțușca. Aceasta a fost dusă la sediul poliției pentru a continua cercetările. Testul cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

Cercetările sunt în curs în ceea ce privește infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Investigațiile sunt desfășurate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

 

 

COMMENTS