Un bărbat din Botoşani, acuzat de tentativă de omor. A înjunghiat o persoană în faţa unui bar
28/08/2023 22:56 in STIRI

Un bărbat din Botoșani este acuzat de tentativă de omor după ce a înjunghiat o persoană în fața unui bar. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus, luni, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui A.D., în vârstă de 52 de ani, din comuna Ungureni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă de omor”.

Potrivit anchetatorilor, pe 14 iunie 2023, în jurul orei 15:50, în timp ce se aflau pe terasa unui bar din satul Borzești din comuna Ungureni, pe fondul unui conflict spontan, botoșăneanul l-a înjunghiat cu un cuțit în zona toracelui și abdomenului pe Ienașcu Flavius-Alexandru.

Victima a suferit leziuni traumatice pentru vindecarea cărora a necesitat 28-30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

 

COMMENTS