Amendă usturătoare pentru un botoșănean care a abandonat cățeluși la o ghenă de gunoi
28/08/2023 12:14 in STIRI

Un botoșănean a fost sancționat cu o amendă în valoare de 5.000 de lei pentru abandonul animalelor. Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați la data de 22 august a.c. cu privire la faptul că în municipiul Botoșani, o persoană a abandonat doi pui de câine la o ghenă.

În urma verificărilor efectuate, s-a identificat persoana responsabilă pentru abandon, un tânăr în vârstă de 32 de ani din municipiu. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 205 din 2004 privind protecția animalelor.

Ulterior, puii de câine au fost adoptați de către o altă persoană.

"Reamintim faptul că deținătorii de animale au obligația de a asigura acestora condițiile elementare necesare și de a nu le abandona sau izgoni", a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

COMMENTS