Ancheta de la Maternitatea Botoşani/ Cadrele medicale nu au evaluat corect durerile Alexandrei
28/08/2023 11:48 in STIRI

Cadrele medicale de la Maternitatea din Botoșani nu au evaluat corect durerile Alexandrei, tânăra de 25 de ani, care a murit pe patul de spital din cauza neglijenței angajaților unității spitalicești.

"Terapia durerii nu este evaluată corespunzător de către personal. Aceasta (n.r. - Alexandra Ivanov) a fost evaluată o singură dată la internare, cu toate că pacienta a acuzat dureri pe tot parcursul internării", este scris, negru pe alb, în raportul de analiză în urma cercetării administrative efectuate de conducerea Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani.

O altă concluzie a anchetei arată că medicul de gardă, Mariana Pitrop, a transmis indicații prin telefon către asistentul medical care se afla pe etajul 5, pe care se află și salonul în care a fost internată Alexandra. Practic, asistenta i-a atras atenția medicului cu privire la starea pacientei, însă acesta nu a ajuns în salonul tinerei care avea să moară.

"La ora 5.11, medicul a recomandat pentru ultima dată telefonic indicații terapeutice ca urmare a apelului telefonic inițiat de asistentul medical aflat în activitate la etajul 5", se mai arată în raport.

Potrivit necropsiei, Alexandra Ivanov a decedat ca urmare a insuficienței cardio-respiratorii, a edemului pulmonar acut și a sarcinii oprite în evoluție complicată infecțios.

 

COMMENTS