Departe de oraș, într-un spațiu mirific din inima naturii, sub codrii seculari, numiți de localnici „Pustiul Cozancei”, se află Mănăstirea Cozancea. La Botoșani, în adâncul acestor codri, se află locul unde au făcut primii pași către sfințenie doi dintre cei mai respectați și mai iubiți ieromonahi: Paisie Olaru și Ilie Cleopa, scrie Adevărul.

De Cozancea, mulți oameni au aflat din scrierile lui Paisie Olaru sau ale părintelui Ilie Cleopa, doi ieromonahi trecuți în sfințenie. Părintele Paisie Olaru și-a început viața monahală la Cozancea, în anul 1921, la vârsta de 24 de ani. Aici l-a cunoscut apoi pe Ilie Cleopa, care, copil fiind, păștea oile în jurul mănăstirii. Legătura dintre cei doi a fost atât de strânsă, încât Părintele Cleopa a ales să devină ucenicul Părintelui Paisie Olaru, la Mănăstirea Cozancea.

Aerul curat și mireasma copacilor amestecată cu cea de tămâie îți pătrund până în adâncul sufletului și te fac să uiți câteva momente de toate neplăcerile vieții, îți vindecă toate rănile și îți limpezesc mintea.

Construită în stilul moldovenesc al secolului XVIII-XIX, bisericuța te îmbie prin simplitatea și răcoarea promisă în zilele de vară. Acea simplitate care și într-un spațiu redus dă impresia că pătrunde în tot universul. Nu poți decât să te rogi aici. Și fără să vrei, mirosul de tămâie, liniștea mângâietoare, dar și semiobscurul te îmbie la o conversație cu Dumnezeu.

Povestea Mănăstirii ce poartă hramul „Adormirii Maicii Domnului” de la Cozancea este una fascinantă.

„Acest schit este fondat de către sus-numitul cel întâiul ctitor Constantin Balșu, marele paharnic, la anul 1756. Precum aceste relații au fost date verbal și reposatului Mitropolit Sofronie, chiar de către sus-numitul bătrânul ieromonah Lavrentie, după însărcinarea ce au avut pe când acesta funcționa în acest schit ca nacealnic, și aceasta cu vre-o 20 de ani în urmă“. Sunt crâmpeie din „Memoriu” redactat în schitul Cozancea la 15 martie 1876, de către protoereul Constantin Lăzărescu.

Aflăm astfel că mănăstirea a fost înființată în urmă cu câteva secole de o familie de boieri care își avea domeniile în zonă. Familia boierilor Balș, una dintre cele mai mari ale ținutului Botoșanilor. Se spune că mănăstirea a fost ridicată de unul dintre acești boieri în anul 1684, ca mai apoi Vasile Balș să ridice biserica din centrul mănăstirii. Biserica a fost terminată în anul 1744, atunci când Vasile Balș a dăruit mănăstirii o Evanghelie semnată de propria sa mână. Grosimea zidului bisericii măsoară aproximativ doi metri, iar catapeteasma este lucrată într-un stil desăvârșit.

Sfinții de la Cozancea

Odată ajuns aici, călătorului îi este imposibil să nu afle de Paisie Olaru, călugăr la Cozancea, intrat în mănăstire cu aproape 100 de ani în urmă. După ce a murit, în urmă cu 12 ani, la schitul Sihla, părintele, un model de sfințenie și viață duhovnicească, a lăsat în urma sa la Cozancea multe fapte bune, minuni și chiar și un loc de pelerinaj. Paisie Olaru a intrat ca și călugăr la Cozancea în anul 1921. Încă de la început, a frapat prin menirea sa duhovnicească. Există numeroase povești despre felul cum era părintele Paisie la Cozancea.

De părintele Paisie Olaru nu se leagă doar acest model de viață creștină și o serie de minuni la care a fost părtaș la Cozancea. Pe când părintele Paisie se ruga într-o poieniță de lângă Mănăstire, a auzit un cor îngeresc și o voce care i-a poruncit să înalțe acolo o biserică. Fără să crâcnească, părintele Paisie a ridicat acolo un paraclis dedicat Sfântului Mina, devenit loc de pelerinaj. Loc de pelerinaj este și chilia sa, acolo unde oamenii spun că reușea să facă minuni. Imediat ce oricine află de existența acestei chilii, se duce atras de o forță magică să calce pe urmele duhovnicului.

Scurt istoric

Prima construcție din lemn s-a făcut în 1656, de către 3 cazaci pustnici, care s-au stabilit aici. În anul 1684, paharnicul Constantin Balș construiește o biserică din lemn, iar în 1732 Vasile Balș din neamul Coștiugineștilor ridică pe valea Cozancei biserica de piatră în timpul Mitropolitului Grigore. În 1953 este transformat în schit de maici, având ca preot duhovnic pe Ioanichie Radovici până în 1960, când așezământul se închide ca urmare a decretului 410/1959. În 1983, protosinghelul Elisei Florea a reușit să redeschidă Schitul Cozancea, cu sprijinul Mitropolitului Iustin. Din anul 1990, schitul devine mănăstire cu obște de călugări. Biserica a fost terminată în anul 1744, atunci când Vasile Balș a dăruit mănăstirii o Evanghelie semnată de propria sa mână. Mănăstirea cuprinde biserica în plan trefalat, cu ziduri groase. Cuprinde o tindă, apoi pronaosul cu o turlă pătrată, închisă cu un bulb mare care folosește drept clopotniță. În partea de sus a altarului este veșmântăria cu uși de acces spre altar și exterior. Pe pronaos este o boltă sferică, iar pe naos o boltă cu arce. La exterior, pe peretele dinspre sud se află o pictură murală înfățișând Judecata de Apoi. În incinta mănăstirii se găsește un corp de chilii vechi și unul nou, construit în 2007. Mănăstirea păstrează foarte multe obiecte, în special cărți sfinte, care au aparținut, la începutul anilor 1920, atât Părintelui Paisie Olaru, cât și ucenicului său de atunci, Părintele Ilie Cleopa.

Foto: Ionuț Haidău