Incendiu într-o localitate din Botoșani. O clădire, în care funcționa o moară de cereale, a luat foc
26/08/2023 11:10 in STIRI

O clădire de pe raza localității Răchiți, unde funcționa o moară de cereale, a fost cuprinsă de flăcări, vineri seară. În momentul izbucnirii incendiului, un angajat era în interior și macina boabe de porumb. Imediat ce a observat flăcările, acesta a ieșit din clădire și a sunat după ajutor la 112, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat că ardea întreaga construcție, existând pericolul de propagare a flăcărilor la un adăpost de animale. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit aproape două ore.

S-au salvat 15 viței. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o scânteie mecanică.

 

COMMENTS