Peste o mie de botoșăneni prezenți sâmbătă la Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice”
20/08/2023 10:38 in STIRI

Peste o mie de botoșăneni au ales să-și petreacă sâmbăta la Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice” și nu au regretat. Gala laureaților și recitalurile programate de organizatori – Consiliul Județean Botoșani, prin Memorialul Ipotești, și GAL Valea Bașeului de Sus – au transformat cea de-a doua seară a Festivalului într-una de vis pentru cei prezenți la Memorialul Ipotești.

Editorul de carte Valentin Ajder, profesorul Vianu Mureșan și profesorul Cristian Crăciun au urcat pe scenă și au realizat un moment inedit, în care au îmbinat muzica bună cu o scurtă incursiune în istoria folk-ului. A fost doar încălzirea pentru ceea ce urma să vină. Cristi Dumitrașcu, realizatorul singurei emisiuni de folk de la Rock FM, și-a dat jos "haina" de prezentator și a devenit invitat. Singur, apoi alături de Marcian Petrescu și Planul B, Cristi Dumitrașcu a destins atmosfera cu piesele sale satirice, pregătind publicul pentru Țapinarii, alături de care a cântat.

Spectatorii prezenți în amfiteatru, dar și cei câteva sute de persoane răspândite prin livadă și curtea Memorialului, au avut ocazia să retrăiască „Amintirile din copilărie” ale lui Creangă, povestite pe muzică, un pic altfel, de Ada Milea, care a încheiat apoteotic seara de folk satiric.

Ultima seară a Festivalului Național de Muzică „Seri Melancolice” va fi dedicată blues-ului, iar spectacolul va fi asigurat de Soul Serenade, Blue Drops (Berti Barbera & Nicu Patoi) și Storytellers (Marcian Petrescu & Mihai Taco).

„«Seri Eminesciene» este o nouă abordare a ceea ce înseamnă un festival de artă, care îmbină muzica bună cu literatura, workshop-uri de poezie, caricatură, desen, chitară și proiecții de film artistic și documentar. Pe tot parcursul zilei de duminică avem pregătite surprize pentru cei care vor veni la Ipotești. Îi așteptăm în număr cât mai mare”, a declarat Cristian Nistor, administratorul public al județului Botoșani.

Botoșănenii care vor fi prezenți la ultima seară vor putea să se relaxeze ascultând muzică bună sau citind cărțile pe care le pot achiziționa de la standul Editurii Eikon, în hamacele din livadă, pe baloții de paie și pufurile presărate prin curte. De asemenea, în parcarea Memorialului a fost amenajată o zonă de Street Food tradițional.

 

COMMENTS