O tânără de numai 25 de ani, din Botoșani, gravidă în luna a treia, a murit pe patul de spital.
Mămica a fost adusă de ambulanță la Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Județean "Mavromati", pe 17 august, cu sângerare genitală externă și dureri hipogastrice.
Femeia se afla la a cincea sarcină, cu trei nașteri naturale și un avort spontan în antecedente, cu amenoree de 13 săptămâni și sarcină (ecografie corespunzătoare pentru 12 săptămâni) oprită în evoluție, potrivit cadrelor medicale de la Maternitatea Botoșani.
"S-au efectuat investigații de laborator și paraclinice, conform protocolului în vigoare. Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopții, deoarece sângerarea genitală externă a fost foarte redusă, colul uterin era închis, fără semne de avort în evoluție", a declarat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Botoșani.
Pe 18 august, la ora 7.30, tânăra a prezentat o degradare bruscă a stării de sănătate, cu dispnee severă și sângerare abundentă la nivelul căilor aeriene superioare, motiv pentru care a fost transferată la Secția ATI, unde s-au instituit manevre complexe de reanimare.
În ciuda eforturilor depuse de medici, la ora 8.20, s-a declarat decesul pacientei prin stop cardiorespirator.
"Examenul necroptic va stabili cauza decesului", a precizat Ioan Asaftei.
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au deschis o anchetă.
"Se efectuează cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă", a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.