Data la care românii primesc următoarea tranșă de bani pe cardul de energie
10/08/2023 10:48 in STIRI

Românii așteaptă cu nerăbdare să primească banii pe cardul de energie pentru a-și putea achita facturile, majoritatea acestora fiind restante. Peste patru milioane de persoane beneficiază de carduri de energie, bugetul total al programului fiind de 2,8 miliarde de lei.

Ajutorul se acordă în două tranșe, fiecare în valoare de 700 de lei, și poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Milioanele de beneficiari nu trebuie să mai aștepte mult, deoarece ultima tranșă de bani va fi virată luna viitoare, conform anunțului făcut de fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

”Reamintesc faptul că din septembrie vom furniza alți 700 de lei pe cele 2,1 milioane de carduri”, declara fostul ministru.

Până în prezent, au fost emise și distribuite peste două milioane de carduri de energie destinate românilor vulnerabili, iar 17.700 de anchete sociale au fost soluționate, pentru care au fost emise și distribuite carduri.

Programul oferă sprijinul necesar persoanelor vulnerabile pentru a compensa prețurile la energie, în valoare nominală de 1.400 de lei, putând fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023. Aceasta este acordată pe loc de consum sau gospodărie vulnerabilă, în două tranșe.

Prima tranșă de 700 de lei a fost acordată începând cu luna februarie 2023, iar cea de-a doua va fi acordată începând cu luna septembrie 2023.

Din păcate, cardul de energie care este distribuit românilor nevoiași pentru plata facturilor va fi eliminat, conform observatornews.ro. Astfel, tranșa din septembrie va fi și ultima pe care beneficiarii o vor primi.

 

COMMENTS