ADS
ADS
ADS
Pianistul Richard Clayderman vine la Botoșani, la Festivalul instituțiilor de cultură
STIRI
Published on 08/08/2023

Pianistul Richard Clayderman vine la Botoșani pentru Festivalul Instituțiilor de Cultură. Potrivit primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, festivalul din acest an va fi la fel de grandios ca cel din anul trecut. Pentru a duce totul la un alt nivel, a fost invitat celebrul Richard Clayderman. Bugetul alocat este de aproape 500.000 de lei, care include și achiziționarea scenelor și a ecranelor pentru toate instituțiile de cultură.

"Suntem aproape de deschiderea Festivalului Instituțiilor de Cultură, pe care îl dorim la fel de grandios ca cel din anul trecut, eveniment care a fost bine primit de botoșăneni și care se va desfășura într-un cadru extraordinar: Centrul istoric al municipiului Botoșani. Ne-am propus să ducem acest festival la un alt nivel, astfel încât să evidențiem instituțiile noastre culturale din municipiu și să promovăm artiști internaționali prin invitații speciale. Anul acesta, suntem onorați să avem ca invitat de prestigiu pe pianistul și compozitorul Richard Clayderman, care va încânta publicul botoșănean în seara de 18 august", a declarat primarul Cosmin Andrei.

Festivalul Instituțiilor de Cultură, ediția a II-a, va avea loc în perioada 17-19 august, în Centrul istoric al municipiului Botoșani. Evenimentul a fost inițiat de Filarmonica George Enescu Botoșani, sub patronajul și cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani și a Consiliului Local, alături de Teatrul "Mihai Eminescu" și Teatrul pentru Copii și Tineret "Vasilache". Invitatul special din anul precedent a fost Eugen Doga.

 

Comments