ADS
ADS
ADS
Un băiat de 15 ani din Botoșani a fost în comă după ce a băut o soluție toxică. A fost dus de urgență la Iași
18/07/2023 21:43 in STIRI

Un băiat de 15 ani din județul Botoșani a fost în comă mai multe zile după ce a băut o soluție toxică. Copilul, care este din comuna Mihăileni, a fost dus de urgență la Iași după ce inițial a fost preluat de o ambulanță de la Rădăuți și transportat la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Cazul s-a întâmplat vineri la o stână de pe raza satului Pârâul Negru. Potrivit mamei copilului, Valentin a mers la stână pentru că avea acolo o oaie. La un moment dat, el a spus că îi este sete și a mers să bea apă, însă a luat o substanță toxică dintr-un butoi și a băut. La scurt timp, i s-a făcut rău și a intrat în comă, fiind preluat de echipajele medicale de la Rădăuți. O ambulanță de la Suceava a venit în întâmpinare și l-a preluat pe pacientul minor, pe care l-a dus la spital în Suceava. Din cauza agravării stării sale, copilul a fost dus la Iași.

Trei zile, Valentin a stat în comă, însă în urma tratamentului a început să își revină.

„Acum e în stare bună. Suntem la Terapie Intensivă. Eu sunt cu dânsul la spital. Face perfuzie. Acum mănâncă și merge la baie singur”, a spus Maria Fusa, mama lui Valentin.

În schimb, localnicii susțin că la stâna respectivă ajung foarte des mulți minori și că nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă acolo.

„Omul ăsta cam exploatează copiii”, susține unul dintre localnici.

El crede că anumite instituții, printre care și Poliția, Inspectoratul Teritorial de Muncă sau Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, ar trebui să se sesizeze pentru a vedea ce se petrece la stâna respectivă.

 

COMMENTS