Bursele școlare vor fi reorganizate conform noilor legi ale învățământului. De anumite burse vor beneficia și elevii din școlile private.
Regulile de acordare a burselor școlare au suferit recent o serie de schimbări, conform noii Legi a învățământului preuniversitar, care va fi aplicată începând din septembrie. Astfel, unele burse vor fi redenumite, se vor schimba anumite reguli de acordare, iar valoarea minimă a acestora va fi stabilită, în principiu, prin ordin al ministrului educației, nu prin hotărâri de Guvern, cum se proceda până acum, conform Romania TV.
Bursa socială are cea mai mică valoare dintre bursele acordate de stat. Bursa de merit are o valoare de cel puțin 450 de lei lunar, iar bursa de excelență olimpică sau internațională poate depăși 1.000 de lei lunar.
Bursa socială se adresează elevilor provenind din medii dezavantajate socio-economic, elevilor cu situații medicale speciale sau celor care fac parte din grupuri vulnerabile.
Una dintre schimbările aduse de Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, care va fi aplicabilă începând cu 3 septembrie 2023, este că valoarea minimă a burselor va fi stabilită prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, și nu prin hotărâre de Guvern, așa cum era până acum.
Cu toate acestea, pentru anul școlar 2023-2024, cuantumul minim al burselor este stabilit chiar de Legea 198/2023.
Bursele școlare au fost reorganizate prin noua lege, astfel încât vor exista bursa de merit, bursa socială, bursa tehnologică și bursele de excelență olimpică I sau II.
Bursa de merit reprezintă o formă de stimulare a performanței elevilor, în timp ce bursa socială reprezintă o formă de sprijin pentru elevii din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în scopul prevenirii abandonului școlar.
Al treilea tip de bursă, bursa tehnologică, reprezintă o formă de stimulare a elevilor care urmează învățământul tehnologic.
Valorile stabilite pentru anul școlar 2023-2024 în cazul celor trei burse sunt:
- bursă de merit – 450 lei/lună;
- bursă socială – 300 lei/lună;
- bursă tehnologică – 300 lei/lună.
În plus, prin noile legi ale învățământului au fost introduse bursele de excelență olimpică I și II. Ele se acordă astfel:
- bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II, III și mențiune, la olimpiadele școlare internaționale, respectiv campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român;
- bursa de excelență olimpică II se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației. Bursele de excelență olimpică se acordă lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. Prin excepție, elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.
În plus, noua lege stabilește că bursele sociale și/ sau bursele tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă.
Totodată, și elevii din școlile particulare și confesionale beneficiază, de la bugetul de stat, de burse. Mai precis, aceștia vor putea primi:
- burse de excelență olimpică I și II;
- burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe;
- burse tehnologice, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.
Burse elevi 2023. Valoarea lunară a burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/ națională
este diferențiată în funcție de nivelul distincției obținute:
- pentru locul I – echivalentul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată;
- pentru locul al II-lea – echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe țară;
- pentru locul al III-lea – echivalentul a 50% din salariul minim brut pe țară;
- pentru mențiune – echivalentul a 25% din salariul minim brut pe țară;
- bursa de excelență olimpică II/ națională este în cuantum de 700 lei/ lună și poate fi actualizat, anual, prin hotărâre a Guvernului.
În anul școlar 2022-2023
, potrivit HG 1.138/2022, valorile burselor acordate elevilor sunt:
- 500 de lei – pentru bursa de performanță,
- 200 de lei – pentru bursa de merit și bursa de ajutor social,
- 150 de lei – pentru bursa de studiu.e înțelegerea acestui domeniu complex.