A doua zi a "Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi" desfășurată la Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii "Mihai Eminescu" în parteneriat cu Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă) a început cu o prezentare de proiect științific. Prezentarea a fost susținută online de lect. univ. dr. Laura Marin de la Universitatea din București și CS I dr. Adrian Tudurachi de la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară "Sextil Pușcariu" Cluj-Napoca, având tema "Filiație îndoliată. Figuri, stiluri și politici ale moștenirii în cultura română".
Programul zilei a continuat cu două ateliere simultane din cele șase planificate pentru această ediție. Atelierele au avut loc în două săli ale Memorialului Ipotești.
În cadrul Atelierului nr. 1, moderat de asist. univ. dr. Marius Popa, au fost prezentate lucrări de către Andreea-Alina Țical din Cluj ("Eminescu, personaj ficționalizat"), Oana Cicur din Cluj ("Scrisul colectiv la «Timpul». Comunitatea de scriitură dintre Eminescu și Caragiale"), Iulia Baciu din Iași ("D. Popovici și Ioana Em. Petrescu – interpretări ale poeziei eminesciene") și Roxana Petre din București ("Actualizări ale mitului în proza lui Mircea Eliade").
Atelierul nr. 2, moderat de lector univ. dr. Eugen Wohl, a inclus prezentări susținute de Ionucu Pop din Cluj ("Ion D. Sîrbu și filonul folcloric al literaturii române – Folclorul în romanul postum «Lupul și catedrala»"), Andreea David din Roma ("Ecouri ale figurii lui Iov în romanul românesc contemporan"), Iulia Teodora Drișcu din Iași ("Dorul de paradis reflectat în «Cronicile din Narnia» de C.S. Lewis") și doctorand Alexandra Olteanu din Iași ("Walter Scott și romanul istoric românesc. Trecutul ca resursă imaginativă pentru «the great unread»").
După-amiază, masteranzii și doctoranzii au avut program de studiu individual, urmat de timp liber. Memorialul Ipotești a furnizat aceste informații printr-un comunicat de presă.