ADS
ADS
ADS
Şoferii băuţi care fac un accident soldat cu morţi vor fi condamnaţi cu executare. Legea a fost promulgată
08/07/2023 11:39 in STIRI

Cei care se urcă la volan băuți, drogați sau fără permis vor ajunge la închisoare dacă provoacă accidente mortale. Legea cunoscută sub numele de "Legea Anastasia" a fost promulgată vineri de Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea inițiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc și senatorul PNL Daniel Fenechiu, care prevede că șoferii care conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis de conducere și provoacă accidente mortale vor fi condamnați direct la închisoare. Această lege poartă numele de "Legea Anastasia", în memoria fetiței de 4 ani care a fost ucisă pe 1 iunie în fața casei sale.

"Astăzi a fost promulgată legea prin care cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare. NU vă puneți viața în pericol! NU puneți viața altora în pericol! Nu uitați: în trafic... nu sunteți singuri", a transmis Ministerul de Interne vineri. Potrivit acestuia, în ultimele 7 zile, au fost reținute 1.025 de permise de conducere, dintre care 846 pentru consumul de alcool și 179 pentru consumul de droguri sau alte substanțe interzise. "1.025 de persoane care ar fi putut produce tot atâtea tragedii", a mai adăugat ministerul.

Actul normativ completează articolul 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 și prevede că nu poate fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracțiunea de ucidere din culpă, dacă aceasta a fost săvârșită ca urmare a conducerii unui vehicul fără permis de conducere sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, se introduce un nou alineat la articolul 91 care stabilește că: "Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3) dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336", conform observator.

 

COMMENTS