Directorii de școli și inspectorii școlari din județul Botoșani intră în focul evaluărilor. Ce notă le-ar da șeful IȘJ colegilor săi
06/07/2023 09:14 in STIRI

Directorii de școli, dar și inspectorii școlari vor fi evaluați. Astfel, comisiile formate din inspectori școlari vor începe activitățile de evaluare a directorilor de unități de învățământ, în perioada imediat următoare.

Inspecțiile de evaluare vizează activitatea directorilor pe anul școlar 2022-2023. În urma evaluării, aceștia vor primi calificative. Totodată, ei vor trebui să completeze o fișă de autoevaluare.

Și inspectorii școlari vor prezenta planul managerial și vor completa fișa de autoevaluare. Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Bogdan Suruciuc, se declară mulțumit atât de activitatea directorilor de școli, cât și a inspectorilor.

"În perioada următoare, urmează evaluarea activității manageriale a unităților de învățământ și a inspectorilor școlari. Făcând o preanaliză a acestui an școlar, a fost un an școlar cu provocări, cu mulțumiri și nemulțumiri, dar per ansamblu cred că avem colegi valoroși pe care ne putem baza, în continuare, pe ei și pe aportul lor în aducerea educației botoșănene acolo unde ne-am dorit cu toții să fie. Mare parte din corpul de management al unităților de învățământ este cu concurs pe o perioadă de patru ani. Sunt puține unitățile de învățământ unde nu avem directori cu acest concurs. Vom analiza și vom vedea dacă se impune înlocuirea lor, după discuții și cu domniile lor și analizând activitatea managerială. Dar în perioada următoare așteptăm și modificările care au la bază noua Lege a Educației, pentru că apare și reorganizarea sistemului. Așteptăm metodologiile subsecvente care ne vor arăta ce și când va intra în vigoare", a declarat Suruciuc.

În ceea ce privește activitatea inspectorilor școlari, Bogdan Suruciuc a apreciat-o cu nota 9.

"Dincolo de ceea ce spun eu, părinții, care sunt beneficiarii și elevii, autoritățile locale inclusiv și presa, care ne sunt parteneri în tot ceea ce înseamnă sistem de educație, pot spune fiecare dintre ei un cuvânt despre ceea ce s-a întâmplat în Inspectoratul Școlar în acest an și pot da o notă activității noastre. Eu sunt foarte mulțumit de prestația colegilor mei și aș da o notă de 9", a adăugat șeful IȘJ Botoșani.

 

COMMENTS