Unii au prea mult timp liber! Zeci de botoșăneni amendați după ce au sunat aiurea la 112
04/07/2023 13:06 in STIRI

Unii botoșăneni au prea mult timp liber și le arde de joacă. Zeci de persoane au fost amendate de polițiști în ultimele 24 de ore pentru că au sunat aiurea la 112. Valoarea amenzilor aplicate celor care au apelat nejustificat la numărul de urgență 112 a depășit 10.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică pe întregul teritoriu al județului. Forțele de ordine au intervenit în 47 de evenimente, dintre care 42 au fost sesizate prin apel la numărul de urgență 112.

Ca rezultat al acestor acțiuni, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani.

Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru abateri de la regimul rutier. De asemenea, au fost impuse amenzi în valoare de peste 10.000 de lei pentru apeluri nejustificate la numărul de urgență 112.

 

COMMENTS