Zeci de ștergare lucrate de gospodinele din Botoșani, strânse într-o expoziție memorabilă. Unele au o vechime de peste 100 de ani
04/07/2023 09:40 in STIRI

Muzeul de Științele Naturii Dorohoi, în colaborare cu Muzeul de Etnografie Botoșani, organizează în perioada 5 iulie - 30 septembrie 2023 expoziția de țesături tradiționale "ȘTERGARUL - utilitate, artă, simbol".

Etalată la sediul muzeului din Dorohoi, strada Al. I. Cuza, nr. 43, expoziția prezintă 47 de ștergare din patrimoniul muzeului etnografic, lucrate în gospodăriile tradiționale din județul Botoșani, unele dintre acestea având o vechime de peste 100 de ani.

Sunt expuse ștergare cu multiple întrebuințări (de uz casnic, pentru împodobirea interiorului locuinței, folosite la evenimentele importante din viață, precum nașterea, nunta sau înmormântarea), atent lucrate și împodobite cu diverse motive decorative: geometrice, vegetale, florale, avimorfe, zoomorfe și antropomorfe, în nuanțe de roșu și negru specifice zonei.

Multe dintre cele 350 de ștergare din patrimoniul Muzeului de Etnografie Botoșani sunt clasate în categoria de Tezaur a patrimoniului cultural național al României și poartă în țesăturile lor o parte din sufletul strămoșilor noștri. Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe 30 septembrie.

 

COMMENTS