ADS
ADS
ADS
O tânără din Botoșani s-a externat din spital, dar a dispărut fără urmă
STIRI
Published on 30/06/2023

O tânără din județul Botoșani s-a externat din spital, dar nu a mai ajuns până acasă, aceasta dispărând fără urmă. Este vorba de Alexandra Foca din localitatea Vlădeni Deal din comuna Frumușica.

Potrivit Poliției Române, pe 19 iunie, botoșăneanca în vârstă de 26 de ani a sunat-o pe mama sa spunându-i că s-a externat din spitalul din municipiul Botoșani, însă până în prezent nu a mai ajuns la domiciliul mamei din satul Vlădeni-Deal, comuna Frumușica și nici nu a mai putut fi contactată în vreun mod.

„La data plecării de la domiciliu era îmbrăcată cu tricou de culoare roșie, pantaloni blugi negri, încălțată cu adidași negri având câte o floare galbenă pe părțile laterale și avea asupra sa o pungă din plastic, în care avea actul de identitate, certificatul de naștere, câteva medicamente și o sumă aproximativă de 50 de lei”, precizează Inspectoratul General al Poliției Române.

Alexandra Foca este născută pe 20 martie 1997. Are următoarele semnalmente: înălțimea de 150 centimetri, greutatea de 50 kilograme și un corp atletic.

Persoanele care pot oferi informații despre această persoană sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție sau cel mai apropiat echipaj de poliție.

 

Comments