ADS
ADS
ADS
Amendă de 13.000 de lei dată de polițiștii de frontieră botoșăneni pentru țigări ilegale în valoare de 1.900 de lei
STIRI
Published on 27/06/2023

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, în două autoturisme ale unor cetățeni români, 7600 de țigarete pe care persoanele intenționau să le introducă ilegal în România, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

În data de 26 iunie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, doi cetățeni români, la volanul unor autoturisme înmatriculate în România.

"În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra persoanelor și mijloacelor de transport, în urma cărora echipa comună de control a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bordul unui autoturism și în bara din spate a celuilalt, cantitatea de 7.600 de țigarete (380 de pachete) provenite din Duty Free", a precizat Răcnea.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.900 de lei, iar persoanele au fost sancționate de către lucrătorii vamali cu amendă contravențională în valoare totală de 13.000 de lei, cu mențiunea reținerii autoturismelor până la plata amenzii.

 

Comments