ADS
ADS
ADS
Usturoiul de Copălău, marcă ratată de frica asocierii între localnici. „Nu-i putem obliga, nu-i putem asocia cu forța“
STIRI
Published on 27/06/2023

De mai bine de 20 de ani, specialiștii în agricultură din județul Botoșani s-au străduit să transforme usturoiul din comuna Copălău într-o marcă națională certificată. Deși au fost făcute toate demersurile, întregul proces de certificare se izbește de refuzul localnicilor de a se asocia, scrie adevarul.ro.

"Când spui Copălău, spui fără îndoială usturoi", mărturisește un localnic din Copălău, o comună situată la 20 de kilometri de Botoșani, pe drumul național care duce în municipiul Iași, prin Hârlău și Târgu Frumos.

Iar spusele localnicului nu sunt doar laudă deșartă. Această comună, cu puțin peste 2000 de locuitori, este cunoscută ca fiind "țara usturoiului", locul unde se spune că se află cel mai bun usturoi din România și totodată ținutul care a inspirat responsabilii de la Ministerul Agriculturii în elaborarea unui program național de sprijin, aflat și acum în vigoare.

Dar, deși autoritățile din județul Botoșani au făcut demersuri pentru certificarea usturoiului din Copălău, s-au izbit mereu de refuzul localnicilor de a se constitui în asociații, necesare îndeplinirii condițiilor de certificare.

"Usturoiul ne hrănește de sute de ani." Usturoiul de Copălău este un soi aparte, renumit pentru gustul său dulce-condimentat. Acest soi este cultivat în întreaga comună. Oficial, sunt 80 de mari cultivatori certificați, care primesc subvenție de la statul român. Aceștia își desfac marfa, în mare parte, în magazine din toată țara. Pe lângă aceștia, mai există sute de mici cultivatori care își vând marfa prin piețe și de-a lungul drumului național.

"Noi aici trăim din usturoi. Usturoiul ne hrănește de sute de ani. Din tată-n fiu cultivăm asta. Am păstrat cu sfințenie acest soi din generație în generație, fără să facem compromisuri. Este cel mai bun usturoi din România", spune Ion Bălăucă, un producător de usturoi.

Usturoiul de Copălău are și niște proprietăți medicinale aparte, fiind considerat un antibiotic natural. La Copălău, în cinstea acestei plante-condiment, a fost organizat un festival al usturoiului, iar o profesoară a ajuns să facă mărțișoare din usturoi.

Cu toate că usturoiul de Copălău este faimos în toată țara, nici în prezent nu are statutul oficial de brand agricol, nefiind certificat. Din 2001, autoritățile agricole din Botoșani au încercat să obțină certificarea acestui produs la nivel național, ca brand autentic românesc.

Șefii de la Direcția Agricolă spun că oricând poate fi pregătit caietul de sarcini și depusă solicitarea. Ba chiar a existat și intenția Ministerului Agriculturii, în 2021, de a transforma usturoiul de Copălău într-un brand național și chiar de a-l certifica la nivel european, ca produs cu indicație geografică protejată.

Toate demersurile s-au izbit însă de refuzul localnicilor de a se grupa în asociații de producători. Oamenii nici măcar nu vor să audă. Preferă să lucreze fiecare pe cont propriu.

"Noi facem demersuri de foarte mult timp. Le stăm la dispoziție cu orice lămurire și ajutor. Caietul de sarcini ar fi pregătit oricând. Dar, din păcate, există această reticență față de asociere. Noi nu-i putem obliga, nu-i putem asocia cu forța", spune Cristian Delibaș, directorul Direcției Agricole Botoșani.

Principala problemă pare a fi teama de asociere. "Nu știu, la noi, așa, în România, oamenii se ceartă între ei, cu atât mai puțin ar vrea să fie asociați cu alții. Nu le convine să dea socoteală pentru ceea ce fac, fie la unul sau la altul. Fiecare are treaba lui, producția lui, nevoile lui. Se tem de astfel de situații, de certuri, de procese, de pierderi", spune un localnic producător de usturoi.

În plus, la cei mai în vârstă există teama de colhozuri sau CAP-uri, de a nu li se întâmpla ce li s-a întâmplat în perioada comunistă. "Poate și ideea de CAP a rămas în subconștientul lor. Fără asocieri, nu se poate face nimic", spune Cristian Delibaș.

 

Comments