Accident grav în județul Botoșani. Două persoane au fost rănite și transportate la spital
24/06/2023 17:36 in STIRI

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în apropierea localității Zăicești. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, dar și două ambulanțe SAJ.

Aceștia au constatat că toate cele trei persoane erau ieșite din mașini.

”O femeie, în vârstă de 43 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, dar și un bărbat, în vârstă de 61 de ani, conducătorul auto al celuilalt autovehicul, au fost preluați de echipajele SAJ. Ambii erau conștienți și cooperanți, fiind transportați la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

 

COMMENTS