O comună din județul Botoșani investește peste 16 milioane de lei pentru extinderea rețelei de apă și canalizare. Este vorba de comuna Corni, care a beneficiat de bani guvernamentali pentru implementarea etapei a doua de înființare a rețelelor de apă și canal.
Primăria comunei Corni a lansat procedura de achiziție publică pentru desemnarea firmei sau firmelor care vor face proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul de investiții, de 16,8 milioane de lei, este inclus în Strategia de dezvoltare locală a comunei Corni și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Durabilă.
În prezent, în comuna Corni, există o rețea de alimentare cu apă și canalizare parțială, care acoperă nevoile menajere ale locuitorilor din comuna Corni. Pe porțiunea rămasă, nu există o rețea de apă sau canalizare, iar populația își asigură nevoile cu apa din cadrul fântânilor care nu beneficiază de o protecție sanitară adecvată.
Reteaua de distribuție propusă pentru extindere este împărțită în 10 tronsoane cu funcționare gravitatională și este compusă din tuburi PEID cu diametre cuprinse între 90 mm și 125 mm, realizată pe o lungime totală de 14.805 m.
Extinderea rețelei de canalizare - Apele uzate menajere vor fi deversate în stația de epurare existentă din comuna Corni, județul Botoșani, prin intermediul rețelei de canalizare proiectată pe o lungime de 14.689 m.