ADS
ADS
ADS
Prima comună din Botoşani care construieşte blocuri ANL pentru tineri
13/06/2023 09:54 in STIRI

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) va finanța construcția unor locuințe destinate închirierii pentru tineri în comuna Mihai Eminescu. ANL a scos la licitație proiectarea și execuția lucrărilor, având alocat un buget de 6,01 milioane de lei.

Imobilul ANL va fi construit în localitatea Cucorăni și va consta într-o singură scară de bloc cu parter, trei etaje și mansardă, oferind în total 18 unități locative, dintre care nouă garsoniere și nouă apartamente cu două camere.

Mihai Eminescu va deveni prima comună din Botoșani care va beneficia de o astfel de investiție.

"Se are în vedere necesitatea asigurării de locuințe pentru tinerii care lucrează în localitate, în special pentru cei cu vârste sub 35 de ani, precum și pentru tinerii specialiști cărora nivelul de trai nu le permite să își permită o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței. Cererile de locuințe în comuna Mihai Eminescu sunt foarte numeroase, venind din partea diverselor tineri, cu sau fără familii", se arată în caietul de sarcini.

 

COMMENTS