ADS
ADS
ADS
Evaluarea Naţională de la clasa a VI-a a fost decalată de către Ministerul Educației. Noul calendar anunțat pentru susţinerea examenelor
STIRI
Published on 23/05/2023

Evaluarea Națională de la clasa a VI-a a fost mutată de către Ministerul Educației peste o săptămână, după ce sindicatele au anunțat că testarea nu se susține în timpul grevei generale.

Anunţul privind decalarea datei la care va fi organizată Evaluarea Națională la clasa a VI-a a fost făcut de Ministerul Educației astăzi, 23 mai.

Instituția a publicat pe site-ul oficial următoarea precizare: “Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii”.

“A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul clasei a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022-2023. Astfel, Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii”, s-a arătat în comunicatul publicat pe site-ul edu.ro.

Cum se desfăşoară testarea la Evaluare Naţională pentru clasa a VI-a în 2023

Sălile în care se realizează testarea de la Evaluare Naţională 2023 sunt, de regulă, chiar sălile de clasă în care elevii susţin orele în mod obişnuit.

Evaluarea Naţională 2023 la clasa a VI-a se desfăşoară în timpul orelor de curs, iar timpul alocat este de 60 de minute pentru rezolvarea subiectelor, la fiecare testare.

Înainte de începerea testelor de la Evaluare Naţională, administratorul de test realizează instructajul elevilor cu privire la proceduri şi la importanţa acestei evaluări, conform metodologie.

Fiecărui elev de clasa a VI-a i se distribuie testul de la Evaluare Naţională 2023, pe care acesta trebuie să-şi noteze numele, prenumele, dar şi unitatea de învăţământ.

Înregistrarea şi monitorizarea timpului de rezolvare a testelor de la Evaluare Naţională se fac de către administratorul de test. Totodată, acesta asigură respectarea ordinii şi a liniştii în sala de clasă în timpul susţinerii testelor de la Evaluare Naţională 2023.

La finalul timpului alocat testelor e la Evaluare Naţională, profesorul recuperează testele de la elevi, conform procedurilor menţionate în metodologie.

Cum se evaluează testele de la Evaluare Naţională 2023

Pentru elevii de clasa a VI-a, testele de la Evaluare Naţională, care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară Limbă şi comunicare sunt evaluate de echipe formate din două cadre didactice, unul cu specialitatea limba şi literatura română şi celălalt cu specialitatea limba modernă.

În cazul elevilor care au urmat studiile într-o limbă a minorităţilor naţionale, echipa este formată din trei cadre didactice, două având specializările menţionate anterior, iar al treilea având specialitatea limba şi literatura maternă.

Tot la clasa a VI-a, testele care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară Matematică şi Ştiinţe ale naturii sunt evaluate de echipe formate din trei cadre didactice, unul cu specialitatea matematică, al doilea cu specialitatea fizică, al treilea cu specialitatea biologie, potrivit Antena 3 CNN

 

Comments