ADS
ADS
ADS
Percheziții la locuința unui medic din Botoșani! Ce vizează ancheta poliției
19/05/2023 12:53 in STIRI

Percheziții la un medic din județul Botoșani! Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de obținere ilegală de fonduri. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare șase mandate de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuite de comiterea infracțiunii, precum și la alte imobile aparținând acesteia, din comuna Mitoc și municipiul Botoșani.

Este vorba despre Ionuț Smicală, medic de familie pentru localnicii din Mitoc. Ancheta vizează  săvârșirea infracțiunii de obținere ilegală de fonduri. În locuința acestuia, dar și în celelalte locații deținute de el, au fost găsite peste 100.000 de euro.

„În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace de probă, printre care înscrisuri medicale și de evidență contabilă, precum și peste 100.000 de euro. Din probatoriul administrat, până în acest moment, a reieșit faptul că în cursul anului 2020, bărbatul bănuit de comiterea faptei, a solicitat spre decontare servicii medicale care nu au fost prestate în mod real, prejudiciul estimat fiind de peste 150.000 de lei”, precizează Nenișcu.

Suma identificată la locațiile percheziționate a fost indisponibilizată în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin activitatea infracțională. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

COMMENTS