Un bărbat a fost prins de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca cu o armă neletală în borsetă, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.
„În ziua de 11 mai a.c, în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un gălăţean, în vârstă de 29 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova. Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit ascuns și nedeclarat, în vederea sustragerii de la control, în borseta bărbatului, un pistol metalic, marca FORT 17P, calibru 9 mm și 11 proiectile de cauciuc, aflate în încărcătorul acestuia”, precizează sursa citată.
În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că arma face parte din categoria armelor neletale și că bărbatul este posesor de permis de port armă. Cu privire la cele descoperite, bărbatul a declarat că nu a conştientizat că o deţine asupra sa. Arma a fost ridicată în vederea continuării și definitivării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor si munitilor.