Un protest a avut loc, marţi, în faţa Prefecturii Botoşani. Zeci de persoane de etnie romă au protestat în Piaţa Revoluţiei în semn de nemulţumire faţă de un proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament.
Prin Proiectul de lege privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie „sunt stabilite norme clare în baza cărora va fi realizată intervenția autorităților administrației publice locale în vederea îndeplinirii atribuției referitoare la prevenirea separării copilului de familia sa, respectiv la menținerea copilului în familie”.
Romii consideră că legea nu este transparentă și nu înțeleg motivele pentru care copiii ar fi luați de lângă familie.