ADS
ADS
ADS
Razii cu mascații, pe timpul nopții, în municipiul Botoșani și mai multe localități din județ. Peste 600 de persoane legitimate, 13 au fost conduse la sediul poliției
STIRI
Published on 08/05/2023

Peste 600 de persoane au fost legitimate de polițiști în cadrul unei razii care a avut loc în mai mute localități din județ. În noaptea de 6 spre 7 mai 2023, polițiștii botoșăneni, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional de orice natură, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Polițiștii au acționat în intervalul orar 20:00- 04:00, pe raza municipiului Botoșani și a comunelor arondate Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani  și Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 600 de persoane, dintre care 13 au fost conduse la sediul poliției în vederea luării măsurilor legale.

De asemenea, au fost controlate aproximativ 300 de autovehicule și 22 de societăți comerciale.  În urma neregulilor constatate au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 70.000 de lei.

Dintre acestea, 91 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, 27 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice și o sancțiune în valoare de 5.000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea normelor legale privind protecţia consumatorilor.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi, precizează sursa citată.

 

Comments