Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat vineri că pensionarii români cu venituri mici vor beneficia de noi măsuri de ajutorare.
Marcel Boloș a explicat că Guvernul lucrează în această perioadă la un proiect prin care, odată adoptat, pensionarii cu venituri mici vor putea beneficia de asistență medicală și de livrare de alimente la domiciliu. Vor putea beneficia de aceste noi pachete românii până în 60 de ani şi cei cu un venit până în 1700 de lei.
„Deja este scos în dezbatere publică pentru a asigura aceste tipuri de servicii la domiciliul persoanelor vârstnice. Avem în vedere o limită de venit care este aplicabilă acum și pentru voucherele de alimente, respectiv 1.700 lei. Intenționăm ca prin aceste servicii, cele de catering, dar și cele de asistență medicală primară, să venim în ajutorul persoanelor vârstnice. Noi aici avem și propusă o limită de vârstă, respectiv 60 de ani. Și din acest punct de vedere, bugetul care este alocat în programul operațional „Incluziune și demnitate socială” este în jur de aproximativ 150 de milioane de euro. Deci e un pachet consistent pentru a putea ajuta cât mai multe persoane vârstnice și a putea asigura îngrijirea la domiciliu. Noi încercăm să selectăm la apelul de proiecte pe care îl organizăm acești prestatori de servicii, sunt furnizori de servicii sociale calificați care ar putea fi angrenați în acest domeniu. Cu alte cuvinte, ONG-urile care vor fi selectate sau autoritățile locale care vor dori să se implice prin serviciile sociale pe care le au la dispoziție pot să contribuie la implementarea acestor categorii de proiecte.
Intenționăm, de asemenea, ca fiecare dintre beneficiarii finanțării lor, respectiv cei care aplică pentru obținerea acestei finanțări, să aibă o rază de acoperire încât să putem comunica cu persoanele vârstnice cine sunt, care este lista acestor prestatori de servicii sociale autorizați și să le furnizăm inclusiv datele de identificare ale acestor furnizori.
În felul acesta poate fi asigurat accesul cât mai facil al persoanelor vârstnice la serviciile de hrană și la cele medicale. Nu am luat încă o decizie în privința modului în care vor putea fi contactaţi furnizorii de servicii sociale.
Este posibil să avem într-adevăr și acest card care să ateste calitatea de beneficiar a persoanelor vârstnice care se încadrează în această categorie. E un tip de servicii sociale în premieră pentru România și pentru persoanele vârstnice și ne gândim chiar să alocăm resursele inclusiv pentru condițiile de locuire.
Intenționăm să depunem toate diligențele necesare încât din septembrie să fie operațional acest tip de serviciu. El este așteptat în rândul beneficiarilor, respectiv al persoanelor vârstnice, și mai ales că urmează din nou o iarnă care va fi destul de dificilă.
Din acest punct de vedere, în special vârstnicii singuri au nevoie de aceste tipuri de asistență la domiciliu”, a anunţat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, vineri, la Antena 3, potrivit RomaniaTV