Doi părinți din Botoșani nu pot obține certificat de naștere pentru bebelușul lor de șase luni. „O măsură birocratică…”
10/04/2023 21:44 in STIRI

Doi părinți din Botoșani sunt disperați și spun că nu pot obține certificat de naștere pentru bebelușul lor de șase luni, născut în România. Ștefăniță și soția lui, Sofia, și-au spus povestea la televizor.

Ștefăniță, un tânăr din Botoșani, și-a găsit iubirea în Peru. Bărbatul a vorbit cu tânăra peruancă timp de trei ani, pe internet, și ulterior a hotărât să meargă peste Ocean, acolo unde s-a și căsătorit cu femeia pe care a cunoscut-o pe rețelele de socializare.

Ștefăniță și Sofia trăiesc o poveste de dragoste ca-n filme. Cei doi îndrăgostiți povestesc că între ei a fost dragoste la prima vedere, chiar dacă distanța era una de mii de km. S-au cunoscut pe internet și timp de 3 ani au visat la momentul în care se vor întâlni și se vor strânge în brațe.

După conversațiile purtate în mediul online, bărbatul s-a decis să traverseze Oceanul pentru a-și întâlni femeia visurilor sale. Odată ajuns în Peru, fără să stea prea mult pe gânduri, a cerut-o de soție pe Sofia și cei s-au căsătorit. Evident, nunta lor a fost una ca-n filme. La scurt timp după ce și-au unit destinele, tânăra a rămas însărcinată și au decis să vină în România pentru ca cel mic să se nască în țară, în sânul familiei lui Ștefăniță. Când au ajuns în țată însă, au început necazurile. După ce Sofia l-a adus pe lume pe cel mic într-un spital din Botoșani, părinții lui nu au reușit să îi facă acte.

“Nu are certificat de naștere, nu poate să îi facă vaccin, nu poate lua alocație, nu pot merge la privat..“, povestește Ștefăniță.

Motivul?! Potrivit declarațiilor făcute de tatăl copilului, cei de la spital nu doresc să îi elibereze certificatul de naștere micuțului până când Sofia nu are trecut pe permisul de ședere în România numele lui Ștefăniță. Așadar, se pare că ar fi vorba de măsuri birocratice pe care, deși spune că a încercat să le rezolve mergând să ceară ajutorul la diferite instituții ale statului, nimeni nu ar fi fost dispus să îl ajute să rezolve această problemă.

“Am venit în România în 2021. (…) Copilul s-a născut și cei de la spital nu vor să îi elibereze certificatul constatator al nașterii până când soția nu are pe permisul de ședere trecut numele meu. O măsură birocratică împiedică drepturile unui copil. Copilul este cetățean român. (…) Prima dată am fost la primărie, după aceea am fost la judecătorie. Acolo, cei de la Botoșani nu au vrut să se implice.”, a mai spus Ștefăniță.

Sursa: spynews.ro

 

COMMENTS