Acțiune de amploare în Piața Centrală a municipiului Botoșani: sancțiuni de peste 130.000 de lei
10/04/2023 21:40 in STIRI

Duminică, 9 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Protecția Alimentelor și jandarmi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională în Piața Centrală, din municipiul Botoșani

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost verificate 53 de unități economice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 130.000 de lei și au fost confiscate 600 de țigarete.

Dintre sancțiuni, 7 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind paza obiectivelor, în valoare de peste 15.000 de lei, 9 sancțiuni, în valoare de 90.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind protecția consumatorilor, iar o sancțiune în valoare de 20.000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

 

COMMENTS