Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Floriile.
09/04/2023 11:11 in STIRI

Floriile marchează începutul Săptămânii Patimilor, care se sfârșește după o săptămână, odată cu sărbătoarea Învierii Domnului.

Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante sărbători din an, reprezentând singura data când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat.

Ce trebuie să faci cu ramurile de salcie, de Florii

Salcia înlocuieşte de fapt ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în Români. În această zi se ţine o Liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici. Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar facut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul.

Drept mulţumire, Fecioara Maria a dăruit sfinţenie salciei. În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzează pe toţi cei din casă de boli.

Alţii le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa, sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile.

COMMENTS