ADS
ADS
ADS
Acțiune a polițiștilor de la Protecția Animalelor în zona orașului Ștefănești. Au fost verificați posesorii de arme și proprietarii de câini din rasa ogar
13/03/2023 15:13 in STIRI

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat, duminică, 12 martie, o acțiune, în zona orașului Ștefănești, pentru verificarea modului de păstrare a armelor și munițiilor la domiciliu,  prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic, precum și a legislației privind deținerea câinilor periculoși sau agresivi.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 22 de posesori de armă, fără a fi constatate nereguli.

Totodată, au fost verificate 6 persoane care dețineau câini din rasa ogar și metiși ai acestei rase,  fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea legislației privind microciparea și sterilizarea acestora, infirmează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

 

COMMENTS