Un bărbat a fost găsit mort pe marginea drumului. A fost descoperit după aproape 10 ore
06/03/2023 09:07 in STIRI

Un bărbat a fost găsit mort pe marginea drumului. Este vorba de un bărbat în vârstă de 65 de ani din localitatea Drăgușeni, care ar fi decedat cu aproape zece ore în urmă. Botoșăneanul a fost găsit, la sfârșitul acestei săptămâni, de un consătean care mergea la biserică.

„Ar fi murit pe la zece seara și a fost găsit a doua zi, pe la ora 8.00. Era căzut în șanț, între două tuburi de beton”, a declarat pentru BotosaniNews un localnic din Drăgușeni.

Anchetatorii au stabilit că Neculai Balan a decedat din cauza hipotermiei. Localnicii susțin că cel mai probabil bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, iar la momentul respectiv se îndrepta spre casă. El s-a dezechilibrat și a căzut în șanț.

 

COMMENTS