ADS
ADS
ADS
Accident cu două victime într-o comună din Botoșani! Impact între un autoturism și o motocicletă
STIRI
Published on 22/02/2023

Un accident rutier a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, într-o comună din județul Botoșani. Impactul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la ieșirea din Mesteacăn, în intersecția cu drumul județean Vorona – Botoșani.

Potrivit martorilor, după impact, conducătorul motocicletei a fost aruncat la peste 20 de metri de locul impactului. El a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Potrivit acestora, conducătorul motocicletei, de 23 de ani, din comuna Vorona, în timp ce se deplasa pe drumul județean DJ 208 C, dinspre Vorona înspre Botoșani, într-o curbă la dreapta, a intrat in coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de o tânără de 25 de ani, din comuna Gorbănești.

Motociclistul implicat în accidentul de la Vorona era sub influența băuturilor alcoolice

În urma impactului au rezultat două victime, conducătorul motocicletei și o pasageră din autotursm. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că șoferița nu era băută, însă tânărul de 23 de ani avea  0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Foto: Radar Botosani Oficial

Comments