Gest nobil făcut de viitori ofițeri și subofițeri jandarmi: Au donat sânge după apelul făcut de Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani
17/02/2023 12:58 in STIRI

Apelul public făcut de Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani a motivat un student jandarm și șapte elevi ai Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în practică la Jandarmeria Botoșani, să doneze în mod benevol pentru cei aflați în suferință.

Eliza, în vârstă de 22 de ani, este deja la a treia donare de sânge, după ce prima dată a donat în luna decembrie 2021. Ștefan, în vârstă de 26 de ani, student în anul I la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București, a călcat tot pentru a treia oara pragul unui centru de transfuzie sanguină, din aceeași dorință de a face bine celor pentru care sângele înseamnă viață.

”Cu siguranță nu se vor opri aici, iar cariera militară de jandarm pe care au ales-o îi va mai aduce și cu alte ocazii la donarea de sânge, împreună cu colegii lor”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

 

COMMENTS