ADS
ADS
ADS
Autocar răsturnat pe drumul Botoșani- Suceava. Drumul, acoperit cu zăpadă
STIRI
Published on 05/02/2023

Un autocar s-a răsturnat, duminică seară, pe drumul european E58, care face legătura între Botoșani și Suceava. Mașina, care se deplasa dinspre Botoșani spre Suceava, s-a răsturnat pe partea dreaptă, după ce a derapat și a intrat cu roțile în rigola betonată. Accidentul s-a produs la ieșirea din localitatea Dumbrăveni spre Salcea.

Evenimentul a avut loc pe fondul ninsorilor abundente din ultimele 24 de ore, care a făcut ca drumul să fie acoperit cu zăpadă. Potrivit matorilor, circulația pe tronsonul respectiv se desfășoară cu dificultate.

Șase persoane au fost implicate în accidentul care s-a produs duminică seară, pe drumul Botoșani- Suceava. Cele șase persoane implicate în eveniment au fost evaluate de către personalul medical și paramedical, și din fericire nu necesită îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit pompierii militari și Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2 și TIM).

Deocamdată, nu există informații cu privire la faptul că mașina ar aparține unei firme din Botoșani.

 

Comments