Alexia, fata căreia i-au fost repuse brațele după accident, s-a întors la școală
02/02/2023 10:33 in STIRI

Alexia Tudose, fata căreia i-au fost repuse brațele după accidentul cumplit de la Pașcani, s-a întors la școală, doar în vizită însă. Ea a fost primită cu brațele deschise atât de profesori, cât și de colegii săi de la Colegiul Național „A.T. Laurian”.

„Dovadă că minunile există…. E dimineață. E cam răcoare. Dar e o nouă zi…E AZI.  Alături de cei mai faini puștani din Laurian, îmbratișând-o pe ALEXIA …. Bine ai revenit în banca ta, fată dragă”, este mesajul postat pe rețelele de socializare alături de o fotografie a Alexiei alături de colegii săi.

În accidentul din decembrie anul trecut au fost implicați membrii ansamblului folcloric „Flori de măr” din Curtești. Au plecat la drum, cu autocarul, spre Slobozia, unde aveau să participe la un festival de folclor. Din păcate, la Pașcani, autocarul a derapat, a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat.

Accidentul s-a soldat cu numeroase victime, însă cea mai grav rănită a fost Alexia, o tânără care a avut ambele brațe amputate.

 

COMMENTS