O femeie de 53 de ani, din Botoșani, a fost găsită moartă în locuință. Descoperirea a fost făcută de către concubinul acesteia. El a văzut, marți dimineață, că femeia nu mai respiră și a cerut imediat ajutor, sperând că femeia va fi salvată.
La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate au fost nevoite să constate decesul acesteia.
Polițiștii au început o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care a murit femeia. Aceștia au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.