Alexia, fata de 15 ani cu mâinile replantate după accidentul de la Paşcani, şi-a petrecut Revelionul împreună cu colegii din ansamblu. A primit urători, dar şi cadouri de la prieteni. Iar trecerea dintre ani a sărbătorit-o cu focuri de artificii şi puţină şampanie. Adolescenta a fost externată în ultima zi a anului, la două săptămâni de la tragicul accident.
După două săptămâni de chin, au fost momente de veselie în casa Alexiei. A deschis uşa urătorilor care n-au vrut să lase să treacă noaptea dintre ani fără să o colinde. Adolescenta s-a bucurat din plin de toate urările. Pentru ea, nu este doar un nou an, ci şi o nouă viaţă! Mai ales sănătate!
În noaptea de 16 spre 17 decembrie, autocarul în care se afla Alexia s-a răsturnat la intrarea în Paşcani
Şi alţi colindători au ajuns la Alexia. Iar la miezul nopţii, împreună cu colegii din ansamblu, s-a bucurat de focurile de artificii. Dar şi de puţină şampanie. Iar cadourile primite de la prieteni au emoţionat-o până la lacrimi. Şi nu numai pe ea. Fata fusese externată chiar în ultima zi din an, cu câteva ore înainte să-şi primească urătorii.
A fost un moment pe care îl aştepta de două săptămâni, perioadă în care a trecut prin mai multe intervenţii chirurgicale. În noaptea de 16 spre 17 decembrie, autocarul în care se aflau Alexia şi colegii ei dintr-un ansamblu folcloric, care mergeau la un festival la Slobozia-Ialomița, s-a răsturnat la intrarea în Paşcani.
“Nu se uită niciodată clipele alea de coşmar”, a declarat Dorina Marin, bunica Alexiei. În accident, fata şi-a pierdut ambele braţe, iar medicii de la Iaşi au reuşit să i le replanteze după o operaţie record de 20 de ore. Alexia speră ca pronosticul doctorilor să se adeverească. Specialiştii spun că, după un an de recuperare, îşi va putea folosi mâinile aproape ca înainte de accident, noteaza Observator.