ADS
ADS
ADS
Două mașini de Botoșani implicate într-un accident pe drumul E58. O femeie a fost rănită
STIRI
Published on 30/12/2022

Un accident rutier a avut loc joi, pe drumul Botoșani- Suceava. O femeie a ajuns la spital în urma evenimentului rutier. Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe E58, din cauza unui șofer care nu a păstrat distanța regulamentară în mers.

Gabriel M., din municipiul Botoșani, în timp conducea autoturismul  Vw Bora, pe E58 Salcea, din direcția Dumbrăveni înspre municipiul Suceava, nu a păstrat distanța regulamentară și a intrat în coliziune cu vehiculul din fața sa, un Audi condus de către  Valerica T. din municipiul Botoșani. În aceste împrejurări, autoturismul  Audi a fost proiectat în autoturismul care circula în fața sa.

Șoferii s-au înțeles amiabil, însă ulterior, pasagera din autoturismul Vw Bora a acuzat unele dureri în zona capului, fapt pentru care a solicitat intervenția echipajelor medicale, fiind preluată de un echipaj și transportată la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral minor. Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Comments