O familie cu cinci copii și bunica lor, din localitatea Avrămeni, au trecut prin momente grele chiar de Crăciun. În noaptea de duminică spre luni, aceștia și-au văzut locuințele în flăcări. Cele opt persoane au reușit să iasă la timp din case, însă pagubele au fost însemnate.
Incendiul a cuprins, mai întâi, acoperișul locuinței bătrânei și s-a extins și la casa fiicei, cele două construcții fiind lipite una de cealaltă. Alarma a fost dată chiar de bătrână, puțin după miezul nopții.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp posibil, pompierii Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Aceștia au constatat că ard cele două locuințe formate din șapte camere. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit șapte pompieri militari, mai bine de patru ore. Bătrâna a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, a refuzat transportul la spital.
Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.