Al doilea tronson, de pe strada Apeductului, din ruta alternativă Botoșani- Suceava va fi gata până pe 15 octombrie, iar autoritățile sucevene vor ca până în anul 2024 să termine varianta total asfaltată a Rutei Alternative cu ieșire în DN 29 la fosta Avicola Burdujeni, cu finanțare din PNI Anghel Saligny.
Odată cu finalizarea acestor lucrări vor putea fi folosite, până la finalizarea tronsonului nr. III, viaduct peste Calea ferată, două variante provizorii pentru autoturisme de pe strada Mirăuți cu ieșire în DN 29 la Școala generală Plopeni cu trecere peste Calea ferată la nivel (fosta haltă Lisaura), cu o lungime de 7,2 Km din care: 4,7 km drum asfaltat(parțial betonat) și 2,5 km nemodernizat.
De asemenea o variantă pentru traficul greu cu trecere pe la gara Văratec și ieșire în DN 29 la moară la Salcea, cu o lungime de 10,8 Km, din care 6,9 km asfaltat (parțial betonat) și 3,9 km nemodernizat. Totodată se lucrează la montarea stâlpilor pentru iluminat public care va fi pus în funcțiune la 1 noiembrie.
„Vom balasta împreună cu comuna Salcea drumurile nemodernizate să fie funcționale. În ședința de Consiliu local din această lună vom aproba indicatorii tehnico-economici la Sensul giratoriu intersecție Calea Unirii cu Traian Vuia, pe care dorim să-l finalizăm până la sfârșitul anului. Sperăm ca până în anul 2024 să terminăm varianta total asfaltată a Rutei Alternative cu ieșire în DN 29 la fosta Avicola Burdujeni, cu finanțare din PNI Anghel Saligny”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu.