Va urma o creștere a valorilor termice, la început a celor maxime, apoi și a celor minime, astfel că în jurul datei de 27 septembrie, media maximelor va atinge 21…22 de grade, iar a minimelor va fi de 10…11 grade. În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații termice semnificative.
Temperaturile exterioare au scăzut, vineri dimineață, sub 10 grade Celsius în toate zonele județului în care Administrația Națională de Meteorologie face măsurători oficiale. Potrivit datelor oficiale transmise de ANM, la ora 6.00, la Stația Meteo din municipiul Botoșani erau 8,5 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din această toamnă. La ora 7.00 în municipiul Botoșani erau 8,8 grade.
La ora 6.00, la Stația Meteo din orașul Darabani se înregistrau 7,2 grade Celsius, în timp ce la Stânca- Ștefănești au fost măsurate 9,2 grade Celsius. Totodată, la ora 7.00, la Darabani erau tot 7,2 grade, iar la Stânca 8,6.
Cum va fi vremea până la sfârșitul lunii septembrie
Meteorologii au realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 19-2 octombrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, media temperaturilor va fi mult sub cea specifică perioadei, până în data de 24 septembrie, și se va situa, în general, între 13 și 17 grade a maximelor și între 5 și 8 grade a minimelor.