ADS
ADS
ADS
Curierii vor raporta la ANAF toate detaliile despre cumpărătorii online care plătesc ramburs
STIRI
Published on 22/09/2022

Ordinul prin care firmele de curierat din România trebuie să raporteze la ANAF toate operațiunile de livrare cu plata ramburs, efectuate în țară, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, curierii sunt obligați de acum înainte să trimită la ANAF detalii despre persoanele care au comandat online și au plătit ramburs, adică la livrare.

Aceste detalii includ numele persoanelor, adrese sau conturile bancare folosite.

Curierii trebuie să completeze în fiecare lună formularul 395, respectiv ”Declarația informativă privind trimiterile poștale contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poștale pe teritoriul național”.

Formularul se validează și se semnează electronic cu ajutorul programului de asistență, asigurat gratuit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, (ANAF) pe portalul ANAF sau la distanță, pe portalul e-guvernare.

Formularul se difuzează gratuit pe portalul ANAF, iar un model poate fi consultat în Monitorul Oficial.

Perioada de stocare a datelor este de 5 ani, calculată de la data primirii de către organul fiscal central, urmând ca datele să fie șterse automat după împlinirea acestui termen – se arată în ordinul în vigoare.

ată câteva dintre prevederile acestui ordin care îi vizează pe curierii din România:

- Coloana Denumire/Nume și prenume expeditor” – se înscrie denumirea persoanei juridice expeditoare sau numele și prenumele expeditorului persoană fizică care sunt înscrise pe documentul de transport.

- Coloana Adresă oficiu- în situația în care trimiterea poștală este adusă la sediul/punctul de lucru/oficiul furnizorului de servicii poștale de către expeditor sau de către un terț, se înscrie adresa unde este situat respectivul oficiu, în situația în care locul de ridicare al trimiterii poștale este pe teritoriul național.

- Coloana Modalitate virare ramburs către expeditor se înscrie modalitatea prin care este remis rambursul către expeditor, respectiv:

a) „Cont colector” – în situația în care expeditorul a optat ca valoarea rambursului să fie virată într-un cont bancar indicat de către expeditor;

b) „Numerar” – în situația în care expeditorul a optat ca valoarea rambursului să fie returnată în numerar expeditorului sau altei persoane.

- Coloana IBAN cont colector în situația în care modalitatea de virare este cont colector, se înscrie codul IBAN al contului bancar indicat de către expeditor pentru remiterea rambursului.”, informează Stirile ProTV

 

Comments