Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind plafonarea preţurilor la energie intră azi în dezbaterea comisiilor de specialitate din Senat. Cel mai probabil, documentul va fi modificat în legislativ în condiţiile în care atât reprezentanţii puterii, cât şi cei ai opoziţiei au depus amendamente la proiectul Guvernului. Parlamentarii de la Partidul Forţa Dreptei atrag atenţia că unele măsuri trebuie corectate, inclusiv revenirea la plafonul de consum de 300 de kilowaţi oră.
Ionel Dancă, vicepreşedintele formaţiunii: "Nu are nicio logică plafonarea preţurilor la energia electrică şi gaze naturale să fie condiţionată de consumul pe care gospodăriile din România l-au avut în anul 2021. Noi propunem ca plafonul să se aplice la o limită de consum de 300 de kilowaţi, 255 de kilowaţi propunerea Guvernului nu are nicio fundamentare economică. Din acest artificiu, peste un milion de gospodării din România ar avea de suferit."
Votul decizional asupra ordonanţei de urgenţă a guvernului privind plafonarea preţurilor la energie aparţine Camerei Deputaţilor, transmite Rador.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat acţiuni de control în întreaga ţară la furnizorii de energie electrică pentru a verifica modul de calcul al facturilor emise către consumatori.
"În contextul creşterii numărului de reclamaţii înregistrate de la consumatori în ceea ce priveşte modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a demarat deja o serie de acţiuni de control, la nivelul întregii ţări, în acest domeniu, ca urmare a unei tematici naţionale, în acest sens. Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică şi verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce priveşte calcularea facturilor emise de aceştia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă. Menţionăm că, pentru a putea stabili dacă reclamaţiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenţie toate documentele necesare, în fiecare caz în parte", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei de control, transmis marţi Agerpres.
Reprezentanţii ANPC precizează că acei consumatori nemulţumiţi de modul în care a fost realizată factura de consum vor trebui să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informaţiile primite nu sunt satisfăcătoare, să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro. De asemenea, consumatorii care au aviz de deconectare şi se consideră nedreptăţiţi pot completa formularul de sesizare de pe pagina de Internet a ANPC, cu caracter urgent.
O informare completă
Fără legătură cu facturile la energie, dar la fel de important pentru români, ANPC a anunțat că doreşte reglementarea printr-un act normativ a informării suplimentare a consumatorilor, anterior accesării unui credit bancar, conform unui comunicat al autorităţii.
Vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca, a avut zilele acestea o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi ai Asociaţiei Societăţilor Financiare din România - ALB, pentru a găsi soluţii comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.
De asemenea, s-a subliniat faptul că este foarte important ca această etapă să prevadă şi obligaţia analizării de către bancă a bonităţii consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viaţa unei persoane: creşterea cheltuielilor prin naşterea unuia sau mai mulţi copii, scăderea capacităţii de muncă drept urmare a înaintării în vârstă şi altele.
"În cazul IFN-urilor, este necesară, tot prin act normativ, detalierea condiţiilor de rambursare şi a riscurilor la care se expune consumatorul în situaţia imposibilităţii de plată. De asemenea, extrem de importantă este şi explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificaţiei indicilor ROBOR şi IRCC şi a modalităţii prin care evoluţia acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare", consideră reprezentanţii ANPC.
sursa:dcbusiness