ADS
ADS
ADS
O tânără din Botoșani a furat peste 40.000 lei din locuințele unor bătrâni. Polițiștii i-au percheziționat casa
STIRI
Published on 19/09/2022

O tânără de 28 de ani, din județul Botoșani, este cercetată de polițiști după ce a furat peste 40.000 lei din locuințele unor bătrâni. Tânăra, din comuna Rădăuți- Prut, este bănuită de comiterea a două infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de  tenativă la furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 1-24 august 2022, ar fi sustras, din locuințele a două persoane, de 88 de ani, respectiv 85 de ani, peste 40.000 de lei și ar fi încercat să sustragă bunuri din locuința unei alte persoane, de 83 de ani, toate din comuna Rădăuți Prut.

„La data de 19 septembrie 2022, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința tinerei bănuită de comiterea faptelor, prilej cu care au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.

 

Comments