ADS
ADS
ADS
Botoșăneanul care a înjunghiat doi bărbați, arestat preventiv. Vezi cine este individul!
STIRI
Published on 18/09/2022

Botoșăneanul care a înjunghiat doi bărbați pe un drum din comuna Vorniceni a fost arestat preventiv în baza unui mandat emis de Judecătoria Săveni. Bărbatul de 44 de ani se numește Corneliu Blumagă și a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală

Din cercetări efectuate de polițiștii din Botoșani, a reieșit faptul că la data de 15 septembrie a.c., în timp ce bărbatul, de 44 de ani, se afla în drumul public, din localitatea Vorniceni, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu doi consăteni, de 42 și 37 de ani, i-ar fi lovit pe aceștia, cu un cuțit, provocându-le leziuni fizice ce necesită pentru vindecare, peste 20 de zile de îngrijiri medicale.

La data de 16 septembrie 2022, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului bănuit de comiterea faptei, prilej cu care, într-o zonă cu vegetație, din curte, a fost identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor, un briceag cu o lamă de 6 cm.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în dosarul nr. 1023/P/2022. Respinge cererea apărătorului inculpatului de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 202 alin. 1, 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului BLUMAGĂ CORNELIU, .., cercetat pentru săvârşirea infrac?iunilor de vătămare corporală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin.1 lit. e) din Codul penal și lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la data de 16 septembrie 2022 şi până la data de 15 octombrie 2022, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Blumagă Corneliu. În temeiul art. 275 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 626 lei, pentru avocat Codreanu Olivian, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.160 din 16.09.2022 se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămân în sarcina statului, conform art. 275 alin.6 Cod procedură penală. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16 septembrie 2022, ora 21:10

 

Comments