ADS
ADS
ADS
Scandal de la o femeie terminat cu focuri de armă! Un botoșănean i-a bătut pe fosta soție și pe iubitul acesteia și le-a distrus mașina
STIRI
Published on 14/09/2022

Un scandal între doi bărbați, de la o femeie, s-a lăsat cu o bătaie și o mașină distrusă, iar polițiștii au fost nevoiți să facă uz de arme pentru a aplana conflictul. Totul s-a petrecut marți, 13 septembrie 2022, când polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, de 57 de ani, din comuna Mileanca, cu privire la faptul că a fost agresat și i-a fost distrus autoturismul, de către un alt bărbat din aceeași localitate.

Potrivit oamenilor legii, un bărbat de 53 de ani, din comuna Mileanca ar fi pătruns, fără drept în locuința în care se aflau fosta sa soție și iubitul acesteia,  si i-ar fi agresat fizic, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Apoi, bărbatul ar fi distrus caroseria autoturismului concubinului femeii, care se afla în curte.

A aruncat cu toporișca în autospeciala de poliție

„În momentul în care a observat autospeciala de poliție, bărbatul de 53 de ani a devenit recalcitrant și a aruncat cu o toporișcă spre aceasta, distrugând elemente de caroserie. Ulterior, acesta nu s-a supus somațiilor polițiștilor și a aruncat cu alte obiecte contondente înspre forțele de ordine, ieșind din curte cu o drujbă aflată în funcțiune. Întrucât nu s-a supus somațiilor polițiștilor, s-a folosit armanetul din dotare, fiind executate focuri de avertisment în plan vertical și, ulterior, înspre acesta. În urma utilizării armamentului, bărbatul a fost rănit în zona gambei”, precizează purtătorul de cuvânt al Poliției Botoșani, Delia Nenișcu.

Botoșăneanul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior,  fiind dispusă internarea pe secția de psihiatrie.

„În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe. Totodată, a fost sesizat  Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj”, precizează sursa citată.

 

Comments